Ce spune despre tine ora la care adormi?

Somnul este esential pentru o viata sanatoasa si o dezvoltare armonioasa. Cu toate astea, desi teoria este cunoscuta perfect de oricine, in practica, fiecare persoana are o anumita ora de culcare. Chiar daca nu pare importanta, acea ora sau acel interval orar la care obisnuiesti sa adormi poate spune multe despre tine si stilul tau de viata. Esti curios sa afli mai multe? Iata ce cred specialistii.

Inainte de ora 21.00 – o persoana responsabila si riguroasa
Se spune ca cel mai bun somn este cel pana in ora 22.00, deoarece este si cel mai odihnitor. Astfel, daca obisnuiesti sa fii in pat inainte de ora 21.00, inseamna ca esti o persoana responsabila, care si-a setat anumite obiective si care isi propune sa aiba un stil de viata echilibrat si o rutina a somnului cat mai clara.

De asemenea, daca iti face placere sa adormi devreme si nu te fortezi sa faci acest lucru, inseamna ca pui pret pe sanatatea ta atat din punct de vedere fizic, cat mai ales psihic si nu lasi factorii externi precum stresul sau oboseala sa te influenteze.

Dupa ora 22.00 – o fire cu multa energie
In cazul in care ora la care adormi este dupa 22.00, acest lucru poate spune despre tine ca esti o persoana dinamica, energica si plina de viata, care cu siguranta are un program incarcat si isi doreste sa le faca pe toate perfect. Ai mai multa grija in ceea ce priveste extenuarea si incearca sa adormi imediat dupa ora 22.00, fara a prinde miezul noptii cu ochii in tavan. In caz contrar, s-ar putea sa nu mai poti adormi mai devreme si sa fii nevoit sa iti decalezi programul de somn, pana organismul se va obisnui.

Dupa miezul noptii – ai nevoie de mai multa organizare
Daca ora la care adormi se situeaza de partea cealalta a baricadei, mai exact dupa miezul noptii, e clar ca fie esti atat de ocupat incat nu ai timp sa dormi, fie ai nevoie de mai multa organizare. De regula, cei care adorm dupa miezul noptii sunt oameni usor dezorganizati, care nu reusesc sa isi duca la indeplinire sarcinile de peste zi. Fie iti setezi prea multe obiective pentru timpul pe care il ai la dispozitie si ajungi sa adormi tarziu, fie te-ai obisnuit in acest mod si nu mai poti da inapoi. Daca te regasesti in cea de-a doua varianta, incearca progresiv sa ajungi mai devreme in pat si ofera-i timp organismului sa se obisnuiasca.

Spre dimineata – iti fortezi organismul
Un stil de viata sanatos nu este compatibil cu lipsa odihnei. De aceea, daca ora la care adormi se situeaza in apropiere de ora la care altii se trezesc, in mod cert nu vei reusi sa te odihnesti asa cum trebuie. Mai mult, tine cont ca, in functie de varsta pe care o ai, oboseala isi spune cuvantul si se poate accentua fara sa iti dai seama. Indicat este sa renunti la a adormi in zorii zilei si sa-ti faci urgent o rutina a somnului. Scapa de oboseala si muta ora la care adormi intr-un interval orar propice dezvoltarii fizice si psihice.

Citeste si: 3 factori care iti influenteaza somnul

Comentarii